All around me are familiar faces
Ma intorc aici de fiecare data cand vreau sa scriu despre ei. Cand vreau sa mi-i reintiparesc in gand, sa ii fac sa imi apese cu putere pe tample, sa ii simt. Cand vreau sa fac sa para ca imi sunt atat de cunoscuti. Cand chiar nu imi mai sunt straini.
Despre ea. Ale carei maini imi par atat de noi si de neatinse si de tocite totodata. Plina de neajuns si asteptand. Mereu asteptand. Marea ei si marea mea s-au intalnit acum ceva vreme si s-au tot instrainat, pana cand mainile au simtit din nou raceala ei. Acum,ea imi pare altfel.Imi lasa loc pentru dor. Pentru reinnodari, repuneri la loc, reimpreunari, reintregiri. Prefixe care ne sunt dragi in fiecare iarna. O asociez cu paginile unei carti noi. Alba. Imbracata cu un scris negru, subtire, drept, cu fonturi simple pe care nu le aleg niciodata. Cu pasaje neclare, pe care le subliniez si am impresia ca le inteleg. Le recitesc seara si le traiesc dimineata la 6. Cu foi care se lipesc intre ele si pe care ma chinui sa le dezlipesc. Cu o carte al carui sfarsit mi-e cunosc si familiar, dar cu care nu stiu daca as vrea sa fac cunostinta. Gandul meu pleaca acum spre tine, mai bun, mai cald, continand mai mult “eu” . Ea este tot ce am putut sa pastrez din mine.
Tot despre ea. Doar ca despre o alta. Daca ma ridic pe varfuri pot sa ii vad blocul si sa ii ghicesc privirea. Are 10 tipuri de zambet si alte milioane de ochi pe care acum nu mi-i aduc aminte. E construita din clipe cu mine. Sunt construita din clipe cu ea. Pana la un punct, cand nu mai e o clipa, ci a devenit o zi. O zi lunga cenusie, de toamna, de ploaie care ma uda dar care nu ma face sa imi fie frig.De care ma bucur, dar care mi-a schimbat planurile. Zi neinrerupta care ia forma oricarui anotimp, oricarei “eu”, chiar daca o vreau, chiar daca nu, care ma imprejmuieste si imi cauta locul lipsa pe care l-a lasat. Ma separa de mine si ma face sa vreau sa o gasesc fara sa o caut. Ma asteptam sa scriu mai mult despre ea, sa o las se impleteasca cu cele mai ascunse locuri care ma fac fericita. Ea e strada pe care mai trec in fiecare in zi, si nu stiu de ce.
continuarea, despre el,despre el,despre el si despre ea cand o sa ma simt mai libera.
Irina.
Lasă un Răspuns