Feeds:
Articole
Comentarii

Crede-ma cand iti spun ca nu stiu din ce sunt facuti oamenii. Ii vad cateodata cum trec pe langa mine-lanturi metalice carora le lipseste mereu cate o veriga, si raman pe margine asteptand sa li se ciocneasca sufletele. De multe ori, astept si cate o vesnicie. Spre exemplu, ieri plecasem hotarata sa caut Timpul Prezentului, la fel ca Stefan al lui Eliade( eu a cui Irina as fi, ma intreb…). M-am lovit de un barbat si de o femeie, sarutandu-se pe bordurile albe ale orasului si imi imaginam ca daca si-ar ridica bratele cat mai sus, as trece pe sub Poarta Sarutului. Si astfel, as fi intalnit Creatia, iar Oamenii ar fi fost adoposturi calde pentru secretele lumii. Insa prea curand, mult prea curand, am aflat ca lucrurile din jurul meu nu sunt nici pe departe traduceri poetice ale abstractului si imaginarului promovat de arta. Intalnirile dintre oameni iau forme nevazute, sunt invizibile, nu provoaca ochiul visatorului obsedat de sentimente la nimic. Pentru ca nu exista nimic. Mult timp mi-am inselat gandul ca dincolo de constructia lenesa a trupurilor, sta povestea si undeva si mai departate, sta adevarul, ascuns. Adevarul ca o sfera imposibil de stapanit locului tradeaza filosofiile noastre cotidiene, dezintegreaza ispitele si iluziile, lumineaza spatiile, respectand prestanta intunericului.

Habar nu am din ce sunt facuti oamenii. Dar crede-ma ca tare as vrea sa aflu, sa-mi consum intrebarile-viciu si sa-mi las la vedere existenta zidita undeva printre primele trepte ale unei zile pe care am uitat sa le parcurg. Sar direct acolo unde marginile adevarului sunt acoperite violent de absurdurile intamplatoare si anorexice ale unei zile.

 

Irina

Anunțuri

Spider’s web

atipim incet…
nu mi-e clar, despre ce petale imi vorbesti cand afara frigul usuca tot, cand nu e niciun anotimp
ne invartim pe degete unul pe altul…
nu mi-e clar in ce mana m-ai pierdut, cand ambele iti sunt ocupate cu numaratul frunzelor
articulam silabe nedespartite…
nu mi-e clar la ce cuvant m-ai oprit, cand singurele pauze sunt abia la sfarsit
existem separat…
nu mi-e clar la ce etaj m-ai uitat.

 

Irene

Winter express 2

Constat nevoia mea de inlantuiri consecutive cu clipe cu care candva am cochetat sub pretextul muzicalitatii intime. Iarna, imi sunt poeziile mai grele si luminile mai personale.

 

Metafora intimitatii tale nu o banuieste nici tu

Eu, nici atat. Eu intuiesc doar desprinderea machetelor de vata din gura si din urechile tale

Eliberarea sforilor scortoase de vopseaua alba sub care te camuflezi, fumezi singur fulgii falsi

Inainte sa apuc sa te opresc, aprinzi si bumbacul intepator care ma tine la distanta

Si tesaturile aspre de care iti atarni ochii, ca si cum daca doar m-ai privi, m-ai stii.

Si-ti ratacesc de ieri reflexiile pupilelor dupa silueta mea

Dar tu m-ai invatat, din priviri, cum sa ma ascund in alb.

 

Irene

Winter express

Let’s built a revolution, while seagulls watch and learn.

 

 

Irina

Elegy

 

Irina

1 2 3 attendez-moi

Florile albastre pe care le-am imaginat inmuiandu-mi degetele in lipsa ta,

Infloresc anotimpuri inversate anopoda, in loc de iarna, primavara,

In locul treptelor de sticla, calc prin aer, intuiesc imaginea ta deformata…

Dar cromaticile rafinite imi impiedica revolta imprastierii de complementare,

Asa ca raman, in albastru plutind, fidela culorii tulburate de senin.

Irina

Stai

Prind din urma zilele din iarna. Ma furisez in spatele lor, dorind in secret orasul mai mult ca oricand, ca vechi vindecator de iubiri friguroase, amintite intre pauzele innecacioase a doua tigari refuzate, refuz si respiratia si inspiratia…Mi-e dor de poezie si de abundenta nociva a frazelor.

As vrea sa urcam impreuna cu liftul trecerii dinspre anotimpuri sau spre etajele lasate in paragina, rugindu-ne pielea, ruginindu-ne sarutarile, demoland peretii falsi dintre noi, tragand de sforile care iti tin corpul suspendat undeva iesit din contextul spatiului meu.

 

Irina